Școala de arte

Satul Varnița se poate lăuda cu o Școală de Arte adaptată necesităților specifice unei instituții de învățământ cu profil artistic, la care studiază aproximativ 80 de elevi din cartierul Nordic al orașului Bender. Inițiativa de a crea această școală i-a aparținut primarului din satul Varnița, Alexandr Nichitenco: „Atunci când mergeau la Bender, copiii deseori aveau probleme cu transportul așa că am hotărât să deschidem o școală de arte și în Varnița. Atunci am organizat orele în cadrul Casei de Cultură și eram mândru de acest pas. Cu timpul însă era nevoie de un spațiu mai mare pentru că erau și mai mulți elevi, așa că am transformat Centrul Medical în Școala de Arte pe care am inaugurat-o recent”.

 

Evenimentul de deschidere a avut loc la 22 septembrie 2016, în prezența ministrului Culturii Monica Babuc, a primarului din satul Varnița, Alexandr Nichitenco, a șefului secției cultură din Anenii Noi, Vasile Moroşanu, alături de pedagogii instituției, elevi, părinți și localnici.

 

 

 

 

Edificiul Școlii de Arte a fost reparat integral, așa încât acesta să ofere toate codițiile necesare pentru un studiu de calitate. Reparațiile au durat aproape un an, timp în care interiorul edificiului a fost renovat de la zero, iar pentru mobilierul școlii au fost investiți circa 100.000 de lei. Spațiul din jurul școlii a fost amenajat și el, astfel încât elevii să fie inspirați oriunde nu s-ar afla. Dacă la început școala era frecventată doar de 20 de elevi, acum aceasta numără aproximativ 80 de copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani, iar în acest an școala se va mândri și cu prima promoție de absolvenți.

Mai multă informaţie găsiţi pe pagina Școlii de Arte din s.Varnița.