Simbolurile satului Varniţa, comuna Varniţa, judeţul Chişinău (în prezent raionul Anenii Noi), au fost elaborate de istoricul Silviu Andrieş-Tabac şi pictorul Sergius Ciocanu şi aprobate de Consiliul comunal Varniţa la 4 decembrie 2001, iar de Comisia Naţională de Heraldică la 5 decembrie 2001. Iniţiativa îi aparţine cercetătorului Dinu Poştarencu, originar din acest sat, primarului Tudor Serbov şi inginerului cadastral Nicolae Urâta.
Stema satului reprezintă: În câmp negru, un leu culcat şi conturat, de aur, limbat şi unghiat roşu, încoronat cu o coroană regală, de acelaşi metal. Capul scutului în flăcări, alb, zidit roşu. Scutul timbrat cu o coroană navală de aur cu velele albe. (Fig. 1)
Drapelul satului Varniţa reprezintă o pânză pătrată, tăiată în flăcări, alb şi roşu. (Fig. 2)
Explicaţia simbolurilor este următoarea.
Existenţa şi dăinuirea satului Varniţa a fost determinată de poziţia sa geografică. Aşezată pe malul Nistrului, la poalele Cetăţii Tighina, localitatea a avut o importanţă strategică întotdeauna. Nistrul şi nevoile cetăţii au influenţat viaţa oamenilor locului şi, implicit, le-au conferit o imagine individuală care să poată fi marcată în noile simboluri săteşti.
Principala emblemă a stemei, care vine să invoce un fapt extraordinar pentru un simplu sat – fapt determinat de vecinătatea cu cetatea şi aflarea în ascultarea raialei Bender –, este leul de aur în câmp negru, culcat, conturat şi încoronat. Această compoziţie îl simbolizează pe regele Suediei Carol al XII-lea, care după bătălia de la Poltava (27 iunie/ 8 iulie 1709), învins de ţarul Rusiei Petru I, s-a retras în raiaua Benderului, trecând Nistrul pe 31 iulie 1709. După o şedere de doi ani la poalele cetăţii şi în urma inundaţiei taberei de apele revărsate ale fluviului, după 25 iulie 1711 Carol al XII-lea îşi mută tabăra pe Nistru mai sus, la Varniţa, unde rămâne până în februarie 1713.
Această aflare a regelui suedez în Moldova a fost şi rămâne un prilej de atracţie pentru istorici şi turişti, astfel satul Varniţa devenind cunoscut departe de hotarele ţării.
Mai târziu, la 2 aprilie 1826, printr-un decret imperial de acordare a stemelor Regiunii Basarabia şi ţinuturilor ei, se aprobă următorul blazon pentru stema ţinutului Bender: Scut tăiat; sus, în câmp de aur, acvila bicefală neagră a imperiului rus, împodobită cu o coroană imperială de aur, ţinând în ambele gheare fulgere cu focul îndreptat în jos şi purtând pe piept un ecuson cu stema Moscovei: în câmp roşu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruinţă, călare pe un cal alb şi lovind cu suliţa un balaur; jos, în câmp negru, un leu culcat, reprezentat „în amintirea situaţiei dificile în acest ţinut a regelui suedez Carol al XII-lea după bătălia de la Poltava”.
Carol al XII-lea era din familia Pfalz-Zweibrücken a Casei de Wittelsbach din Bavaria. Stema sa personală ca rege al Suedei, cunoscută din surse suficiente şi care este reprezentată şi pe o diplomă acordată la 1699 ţarului Petru I, reprezenta un leu încoronat rampant de aur în câmp negru.
Leul, cu referire la Carol al XII-lea, a fost păstrat şi în stemele interbelice ale Tighinei, atât în cea judeţeană, cât şi în cea municipală. Stema judeţului Tighina, aprobată prin Decretul regal din 1 august 1928, era: „Scut roşu, cu un leu de aur, şezând spre dreapta, privind în faţă şi ţinând laba anterioară dreaptă ridicată în sus”. Stema oraşului Tighina, aprobată prin Decretul regal din 3 august 1931, era: „Pe scut roşu, o cetate crenelată, de argint, cu trei turnuri, cel din mijloc mai înalt; poarta şi ferestrele închise. În faţă un leu de aur culcat spre dreapta; totul pe o terasă verde. Scutul, timbrat cu o coroană murală de argint cu cinci turnuri, reprezintă vechea cetate a Tighinei, celebră prin rezistenţa ei contra păgânilor.”
În stema actuală a satului Varniţa am păstrat atât smaltul de aur al leului, cât şi câmpul negru din stema regală a lui Carol al XII-lea şi din stema rusească a ţinutului Bender, pentru o mai bună aluzie la regele suedez. Leul culcat, dar pândind atent şi vigilent, a fost, însă, conturnat, pentru a marca geografic poziţia spre răsărit, adică către Rusia, căci pe tot timpul şederii lui Carol al XII-lea în Moldova acesta nu a încetat să încerce a convingePoarta Otomană să atace din nou Rusia.
Cel de-al doilea element de individualizare heraldică a satului Varniţa îl reprezintă capul scutului. Prin procedeul „armelor grăitoare” acesta semnifică denumirea localităţii, menţionată documentar pentru prima oară, în aceeaşi formă, la 15 ianuarie 1560. Linia de separare a câmpului capului scutului de câmpul de bază, numită „în flăcări”, simbolizează focul care transformă bogăţiile pământului (negrul semnificând în heraldică în primul rând pământul) în var (albul capului scutului, albul fiind în această stemă un smalt excepţional, căci în mod uzual ar fi trebuit să fie argint). Astfel, culoarea albă, ca varul, ne sugerează cuvântul-etimon al denumirii localităţii „varniţă” – substantiv comun în limba română, însemnând locul (sau construcţia) special amenajat pentru stingerea varului şi cuptorul pentru ars piatra de var.
În afara meseriei fabricării varului, Varniţa era importantă şi prin extragerea pietrei. Tocmai această piatră a fost folosită la zidurile cetăţii Tighina, ca şi varul, de altfel. Pentru a marca extragerea pietrei la Varniţa, am „zidit” capul scutului, marcând cu roşu rosturile.
În mod normal, scutul stemelor săteşti este timbrat cu un anumit tip de coroană sătească, acceptată în heraldica Republicii Moldova. În stema satului Varniţa aceasta a fost înlocuită intenţionat cu o coroană navală care în heraldică individualizează localităţile portuare. Această formulă excepţională a fost aleasă nu doar pentru a marca aşezarea localităţii pe malul Nistrului şi importanţa economică a apelor minerale de aici, ci mai ales pentru a arăta faptul existenţei la Varniţa a unui port fluvial de importanţă naţională. Portul fluvial s-a construit aici în anii 1871-1872 şi a supravieţuit, în special ca debarcader (al oraşului Tighina), până în zilele noastre.
Drapelul satului a fost elaborat în baza stemei. El a păstrat doar simbolistica ce se referă la individualizarea primară, veşnică şi neschimbătoare, a comunităţii locuitorilor satului: focul care dă naştere varului (vom menţiona că în vexilologie culoarea albă este şi cea a apei). Celelalte simboluri reflectate în stemă s-au suprapus ulterior.