Satul Varniţa are o populaţie de 5200 locuitori şi se mărgineşte cu trei cartiere ale oraşului Bender: Lipcani (~4000 locuitori ), Solnecinîi (~10 000 locuitori ) şi Severnîi (~ 5000 locuitori) , între cartierele Solnecinîi şi Severnîi cu satul Varniţa nu există vamă, accesul locuitorilor este liber. Pînă la conflictul Transnistrean din anul 1992, s. Varniţa a fost parte componentă a oraşului Bender. Rețelele de apă, gaz și inclusiv rețelele electrice au fost și sunt la balanța administrației or. Bender și sunt deservite de serviciile specializate din regiunea transnistreană. La moment, rețelele electrice din satul Varnița sunt deservite de GUP „ Edinnîie raspredeliteli electrosetei”, inclusiv ei prestează servicii de iluminat stradal.
În anul 2018 prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării, Primăria Varnița a beneficiat de 361 028 ,17 lei pentru realizarea proiectului „Instalarea sistemului de iluminat stradal cu utilizarea sistemelor de iluminat LED în sectorul nr.2 din s. Varnița.”, suma totală a investițiilor conform contractului nr. 23/18 din 22 noiembrie 2018 este de 361 028,17 lei. Lucrările au fost executate de SRL „Mihai Service” în perioada 20.11.2018 -10.12.2018, ca rezultat au fost trasate 2700 km de rețea și instatalate 65 corpuri de iluminat. În total, in anii 2017-2018 prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării, în satul Varnița au fost instalate 100 de corpuri de iluminat în două sectoare ale satului.
Scopul proiectului a fost: Îmbunătăţirea calității și modernizarea serviciilor de iluminat stradal pentru locutorii din s. Varniţa.
Obiectivele proiectului:
Reducerea consumului de energie electrică și a cheltuielilor pentru iluminatul stradal, prin utilizarea surselor energetice moderne.
Impact social pozitiv, prin asigurarea securității la trafic pentru cetățenii s. Varnița pe timp de noapte.
Reducerea emisiilor de poluanți, care au efect negativ asupra mediului, prin promovarea surselor de energie ecologică.
Conlucrarea productivă cu serviciile „GUP Electrosti Bender ”, pentru modernizarea sistemului de iluminat stradal existent în satul Varnița.
În rezultatul implementării proiectului s-a îmbunătăţit calitatea și s-a modernizat serviciul de iluminat stradal pentru locuitorii din satul Varnița, în special, pentru un cartier cu peste 100 de gospodării. S-a redus esențial consumul de energie electrică și cheltuielile pentru iluminatul stradal. Este și impact social pozitiv – a crescut siguranța cetățenilor pe timp de noapte, s-au redus accidentele rutiere. S-au creat condiții optime pentru locuitori, în mod special, pentru persoanele în vârstă care se deplasează pe drumurile din localitate. Se promovează sursele de energie ecologică, care contribuie la protecția mediului, sporirea eficienței energetice, cât și la schimbarea aspectului localității Varnița. Proiectul dat este un model de utilizare a surselor energetice moderne pentru regiunea transnistreană.
Primăria Varnița va asigura continuitatea proiectului dat, va elabora proiecte noi de iluminat stradal și pentru alte sectoare ale satului Varnița.
